Crâmpoșia dă tăria, Braghina aduce spuma, iar Gordanul umple butea

Ca să putem vorbi despre vinurile noastre românești, trebuie să putem vorbi întâi despre strugurii autohtoni, pentru că oricine a desfăcut o sticlă de vin ca să își scalde papilele știe că povestea buchetului din paharul ce-i șade în față a început cu mult timp înainte, în vie. Și ca să vedeți că și alții, mai vechi și mai dibaci decât noi au prins gustul licorii bahice de pe meleagurile noastre „… bărbații și femeile beau vinurile după moda scitică, neamestecat cu apă, slujindu-se în loc de pahare sau căni de cornuri mari de cerb sau de bou, care se treceau din mână în mână” – spune istoricul antic Xenopol preluând un „tip”de la Homer. Da, ați intuit bine că este vorba despre pasionații de vinuri de pe la noi de acum mai bine de 2500 de ani. Apariția viței-de-vie în spațiul geografic al României de astăzi nu poate fi plasată cu prea mare acuratețe în timp, dar există indicii că pe aici au existat plante din care au evoluat specii ale genului Vitis încă de pe la începutul erei neozoice, adică aproximativ după ce dinozaurii au dispărut.

Mai târziu, prin epoca bronzului, cultura viței de vie și producerea de vinuri deveniseră deja ocupații statornice ale precursorilor dacilor. „… dintre toate părțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și cea mai respectată pentru vinurile sale și aceea care și-a păstrat cel mai mult prestigiul”, scria R. Billiard despre cât de veche este această îndeletnicire pe la noi. Mai mult, cu toții știm povestea regelui Burebista care a stârpit viile din Dacia și a interzis consumul de vin. Potrivit istoricului antic Strabo, se pare că această măsură nu a fost luată pentru că nu se mai opreau dacii din băut ci pentru că bogăția viilor atrăgea aici populații străine de năvălitori, în special din Răsărit. Mai departe, istoria viticulturii și vinificării la daci și la urmașii lor este destul de bine documentată istoric, ca dovadă a importanței lor.

Așadar, care soiuri de viță-de-vie sunt originare de pe la noi? În vechea podgorie a Drăgășaniului se cultivau spre exemplu soiurile Crâmpoșie, Braghină și Gordan, care se culegeau împreună pentru a produce un vin excelent. În folclorul zonei chiar exista și o „zicere”: <Crâmpoșia dă tăria, Braghina aduce spuma, iar Gordanul umple butea>. În podgoria de la Dealu Mare se cultivau, pentru vinuri albe, soiurile Bășicata, Gordin, Braghină și Tămâioasă Românească. Pentru vinurile roșii se cultivau soiurile de struguri Negru moale și Negru vârtos.

Trebuie spus că la sfârșitul secolului 19, viticultura a trecut prin una dintre cele mai mari încercări din istoria ei  – invazia filoxerei și mana viței-de-vie. Filoxera fusese semnalată prima dată în 1880 la Arad, apoi a fost identificată oficial în Regat în 1884 în podgoria Dealu Mare. Acest moment este important pentru că a însemnat aducerea de soiuri noi de struguri, mai rezistente, dar și de tehnici noi de viticultură. Soiurile noi aduse din străinătate, mai ales din Franța, au intrat în competiție cu vechile soiuri locale.

Câteva soiuri de viță autohtone care s-au păstrat în cultură sunt Feteasca albă, Feteasca regală, Grasa de Cotnari, Galbena de Odobești, Feteasca neagră, Băbeasca neagră, Tămâioasa românească sau Busioaca de Bohotin.

Feteasca albă (denumit și Fetișoara sau Leanca) este un vechi soi românesc foarte răspândit în podgoriile românești. Se presupune că a fost obținut prin selecție populară din soiul Fetească neagră. Alături de Feteasca regală, este soiul care deține cele mai mari suprafețe cultivate în România. Din soiul acesta se fac vinuri seci sau demiseci și, în anii favorabili, se pot obține vinuri demidulci naturale prin vinificare separată (în special la Cotnari). Feteasca regală este un soi relativ recent, obținut în perioada interbelică – posibil o încrucișare naturală între Feteasca albă și Grasă. Dă vinuri seci, la 10,5 – 11,5% vol.

Grasa de Cotnari se cultivă de peste șapte secole în podgoria Cotnari și este posibil să aibă o origine comună cu soiul Furmint (vinurile de Tokay). Dă vinuri dulci și demidulci, cu tărie alcoolică de 12 – 12,5% vol. În anii favorabili, și dacă sunt culeși la stafidirea boabelor atacate de mucegai nobil (Botrytis cinerea), pot avea un conținut de zaharuri de peste 240g/l.

Feteasca Neagră este un soi din vechiul sortiment al României și se cultivă în special în partea centrală și de sud a Moldovei (Vrancea, Galați, Vaslui) , dar și în podgoriile de la Dealu Mare, Ștefănești-Argeș sau Mehedinți. Vinurile obținute din acest soi sunt seci sau demiseci, cu o tărie alcoolică de 12 – 12,5% vol, de culoare roșu-intens cu nuanțe rubinii și cu aromă ce amintește de coacăzele negre.

Băbeasca Neagră (numită și Crăcană) este un alt soi autohton românesc, în prezent cultivat cu precădere în sudul Moldovei (Odobești, Cotești, Panciu) și în județele Galați și Vrancea. În general, vinurile făcute din Băbească Neagră sunt vinuri de masă, cu conținut de alcool de 10-11% vol. Cu toate acestea, vinul de Băbească Neagră produs în podgoria Nicorești este un vin DOC.

Tămâioasa Românească este un soi de struguri care se cultivă de atât de mult timp în România încât poate fi încadrat ca soi autohton. Înainte de filoxeră, se cultiva în special la Drăgășani (Tămâioasa de Drăgășani) și la Cotnari (Busuioaca de Moldova). Vinurile din Tămâioasă sunt dulci sau demidulci naturale, cu o tărie alcoolică de 12 – 12,5% vol și cu arome foarte complexe. Un vin deosebit este obținut din Tămâioasa românească de Pietroasa (Dealu Mare), produs din struguri cu conținut foarte ridicat de zahăr (peste 240 g/l) și culeși târziu, după stafidirea boabelor.

Lista aceasta de soiuri românești nu este nici pe departe completă, având în vedere că nu am menționat soiuri mai mici, restrânse grografic, precum Galbena de Odobești, Plăvaia, Zghihara de Huși, Muntoasa de Măderat, Frâncușa (cunoscută regional ca Țârțâră), Busuioaca de Bohotin – dintre cele vechi. Spun asta pentru că nici cercetarea nu a stat pe loc și pe la noi au fost create soiuri noi autohtone – Șarba (Odobești), Columna (Murfatlar), Crâmpoșia (Drăgășani), Novac de Drăgășani sau Negru de Drăgășani.

Novac a fost obținut în 1987, de către Mircea Mărculescu, la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Viti-Vinicolă Drăgășani, din soiurile Negru Vârtos și Saperavi. Este considerat fratele mai mare al soiului ”Negru de Drăgășani”, obținut la aceeași stațiune, în 1993, dar cu o personalitate complet distinctă.

Zghihara de Huși este un soi românesc ce datează de mai multe secole, fiind cultivat de multă vreme în podgoria Huși. Este destinat obținerii vinurilor albe, de consum curent. Acestea vor avea o bună aciditate și o tărie alcoolică de 10-11 vol.

Crâmpoșia este un soi românesc de struguri albi care a format în trecut baza viilor în Podgoria Drăgășani. Profesorul Teodor Martin consemna în cartea sa, Strugurii de masăSoi autohton… se apreciază a fi foarte vechi, ca unul din puținele soiuri dacice care au supraviețuit peste veacuri. Acest soi se găsește numai în plantații de pe teritoriul românesc.

Crâmpoșia selecționată este unul din cele mai vechi soiuri de viță de vie (fiind cultivat încă de pe vremea geto-dacilor)  care a supraviețuit atacului filoxeric de la sfârșitul sec XIX , când s-au pierdut majoritatea soiurilor autohtone. Este cunoscută și sub numele de Cârlogancă sau Băldoaie în zona Olteniei, și sub numele de Ciolan în zona Dealu Mare.
Crâmpoșia selecționată a fost obținută în anul 1972 la Stația de Cercetare Viti-Vinicolă de la Drăgășani, de un grup de cercetători format din I. Dobrescu, Emilian Popescu, Daria Basamac, Victoria Lepădatu, Marin Neagu, Petre Baniță, Mircea Mărculescu și Ștefan Buterez. Comparativ cu soiul Crâmpoșie veche, acesta dă producții mari dar numai pentru obținerea vinului. Vinurile obținute sunt seci, echilibrate, fructuoase, cu parfum și aromă de fructe bine coapte (mere galbene și pere). Este un vin răcoros, cu o tărie alcoolică de 11,4-11,8%. Se cultivă numai pe teritoriul României .

Alb mare este un vechi soi românesc de struguri albi cultivat în trecut în unele plantații din Oltenia. Face parte din același grup cu soiul Alb mic. Strugurii aveau boabele mari, de formă ovoidă, cu pielița groasă și miez cărnos. Se obținea o producție mare de struguri, iar vinurile rezultate erau de consum curent.

Albișoara este un vechi soi românesc de struguri albi cultivat în trecut în unele plantații din Muntenia. Soiul era atât de masă cât și de vin. Boabele erau puțin alungite și aveau pielița foarte subțire. Gustul era foarte plăcut, iar aroma era specifică ananasului. Era un soi cu perioadă timpurie de coacere fiind preferat, din această cauză, pentru consumul în stare proaspătă. Vinurile obținute erau de masă și se consumau în primele luni.

Bășicată este un vechi soi românesc de struguri albi obținut prin selecție populară care a format în trecut baza viilor în Podgoria Dealu Mare. Acest soi este unul din cele mai vechi soiuri autohtone, întâlnit numai în spațiul românesc. Este menționat în L’Ampelographie universalle, Pierre Vialla și Victor Vermorel, 1901-1910, prin contribuția lui Nicoleanu Gheorghe. În prezent, acest soi este aproape dispărut.

Boscănată albă sau Boșcănală albă este un vechi soi românesc de struguri întâlnit mai mult în Dobrogea. Face parte din aceeași familie cu Boscănată neagră – un alt soi autohton din zona Dobrogei. Strugurii erau mici, cu boabele foarte dese. Pielița era subțire, iar miezul cărnos. Producția de struguri era mare, iar vinurile albe obținute erau fără calități deosebite.

Surse documentare
Lumea vinurilor Vinurile lumii, de Mihai Macici
BASF
Wikipedia
Agerpres

Sursa foto

Share

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.