Vodca secrets – cum se bea de fapt?

Multă vreme am crezut că vodca este o băutură pe care o consumi atunci când vrei doar să te îmbeți. Asta se întâmpla doar pentru că mă întâlnisem eu doar cu tipuri de vodcă de calitate îndoielnică. Când am descoperit mărcile premium și după ce am și citit câte ceva despre această băutură, mi-am schimbat complet opinia. Cu siguranță nu este băutura mea preferată nici în ziua de azi dar o privesc cu alți ochi acum.

Deci cum se bea această băutură? În primul rând, să stabilim că ne referim aici la mărcile de calitate, prin urmare cantitatea contează mai puțin. În privința băuturilor, mereu am fost de părere, și încă sunt, că mai bine bei o cantitate mică la calitate înaltă decât o cantitate mare de calitate îndoielnică sau proastă de-a dreptul. Referitor la vodcă, există două mari curente: old vodka, adică abordarea din Europa de Est și din statele incluse în ceea ce se numește Centura Vodcii (vodka belt), și new vodka, adică abordarea occidentală, cu precădere în SUA. Aici vodca este definită ca o băutură distilată fără aromă și fără gust, potrivită mai degrabă pentru cocktailuri și alte mixuri. În Europa de Est, vodca trebuie să aibă aromă, chiar dacă nu foarte pregnantă. Până la urmă este o băutură făcută din cereale și cartofi, distilată de cel puțin 3 ori și apoi diluată cu apă. În primul rând, când încercați o vodcă nouă sau când „degustați”, încercați vodca simplă, la temperatura camerei. În felul acesta veți putea să-i simțiți toate aromele, toate subtilitățile și, de ce nu, chiar și defectele.

O altă dezbatere despre cum bem vodca este dacă o păstrăm în congelator sau în bar la temperatura camerei. Vodca păstrată în congelator și consumată la temperatura aceea capătă o anumită vâscozitate ce o face să fie mătăsoasă, cremoasă. Ar trebui să păstrăm și paharele în congelator, în așa fel încât vodca să-și păstreze temperatura mai mult timp. De asemenea, nu vă grăbiți când beți vodca din congelator. Trebuie savurată cu înghițituri mici în loc să o dăm peste cap, russian style. De ce? Pentru că pe măsură ce temperatura băuturii crește, aromele pe care le simțim în nas și gură se vor intensifica și se vor modifica, iar textura băuturii se modifică de la starea „siropoasă” la cea de lichid. Cum spuneam mai sus, dacă degustați, beți vodca la temperatura camerei, pentru că așa veți simți pe deplin caracterul băuturii, aromele și nuanțele fiecărei mărci de vodcă. Sigur, depinde și cât de multă „degustați”!

De cealaltă parte, vodca este preferată ca ingredient în foarte multe cocktailuri sau amestecată ea însăși cu altă băutură sau cu diverse garnituri sau decorațiuni gen măsline, coajă de lămâie sau de lime. Ce contează foarte mult aici este calitatea ingredientelor pe care le folosim, de la vodcă și până la fructe. Fiind o băutură neutră, orice defect al ingredientelor de slabă calitate se simte imediat. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să vă cheltuiți banii pe cele mai scumpe fructe ci că trebuie să învățăm să le alegem pe cele de calitate. Preț mare nu înseamnă întotdeauna și calitate ridicată.

Un alt ingredient despre care trebuie să discutăm atunci când vrem să savurăm o vodcă este gheața. Știu că pare ciudat că trebuie să vorbim despre un lucru atât de simplu, dar de fapt nu e chiar simplu. Așa cum producătorii de vodcă de calitate folosesc pentru diluție apă de calitate cât mai bună, curată, filtrată și cât mai neutră, și noi ar trebui să folosim gheață făcută din apă curată. Nimeni nu vrea să dea sute de lei pe o sticlă de vodcă și apoi să simtă în ea gustul de clor din gheața făcută din apă de la robinet. Majoritatea congelatoarelor casnice nu produc gheață „premium”, în principal datorită sursei de apă, deseori cu gust de clor sau dură din cauza calcarului. Soluțiile ar fi să instalăm un sistem de filtrare a apei sau, mai la îndemână, să folosim apă distilată pentru producerea gheții. Pentru gheață, ar trebui să folosim tăvițe din silicon, cu cuburi mari. Un singur cub mare oferă mai puțină suprafață decât o grămadă de cuburi mici, ajutând astfel să nu diluăm băutura prea mult în pahar. După ce ați obținut cuburile de gheață, nu le lăsați în tăvițe în congelator pentru că vor prinde „gust de frigider”. Scoateți-le, puneți-le în pungi sigilate și păstrați-le așa în congelator. Reîmprospătați stocul des, pentru că indiferent dacă gheața este sigilată sau nu în pungi, tinde să preia gustul alimentelor lângă care este păstrată.

Acestea fiind zise, nu vă rămâne decât să găsiți niște pahare potrivite, neapărat de sticlă, pentru că ar fi cumva aiurea să beți o băutură de calitate și scumpă dintr-un pahar de plastic.

Share

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.