Ginul este o bautura alcoolica spirtoasa, aromata cu fructe de ienupar. In afara de ienupar poate avea arome de anason, scortisoara, coaja de portocala sau lamaie, radacini si seminte de angelica, coriandru sau prune salbatice. Concentratia de alcool variaza intre 40-45%. Este utilizat, in special, ca ingredient de baza in diverse cocteiluri cum ar fi martini.
Sortimente
Cel mai raspandit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obtine prin redistilarea alcoolului etilic dupa ce au fost adaugate plantele aromatice. Concentratia se obtine adaugand apa demineralizata.
Ginul olandez, numit si jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz si adesea imbatranit in contact cu lemnul, fiind asemanator whisky-ului. Are un continut mai mic de alcool decat London dry gin si o aroma mai puternica.
Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai putin sec decat London dry gin si Old Tom gin, cel mai dulce si mai aromat. Ginul compus este obtinut din alcool etilic si ienupar, fara redistilare. Sloe gin este un sortiment de gin indulcit, obtinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Istoric
Ginul isi are originea in Olanda, in secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuita doctorului Franciscus Sylvius. Era vandut in farmacii si utilizat in tratarea afectiunilor renale si gastrice, lumbago, calculilor si gutei. S-a raspandit in Anglia dupa ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost incoronat in urma Revolutiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular in Anglia dupa ce guvernul a permis productia de gin fara autorizatie impunand, in acelasi timp, taxe foarte mari bauturilor importate. Aceasta a creat o piata pentru alcool de proasta calitate, nepotrivit fabricarii berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular in randul saracilor. Pana in 1740 productia de gin a crescut de sase ori mai mult decat cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumatate vindeau gin. Berea isi mentinea, totusi, reputatia deoarece fermentatia alcoolica era mai sigura decat apa contaminata. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale si sociale pe care le cauza. Reputatia celor doua bauturi a fost descrisa de catre William Hogarth in gravurile Beer Street si Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor si a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse si abolite in 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor sa vanda doar distribuitorilor autorizati si a adus magazinele de gin sub jurisdictia magistratilor locali.
In Londra, la inceputul secolului XVIII ginul era vandut pe piata neagra si fabricat in distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentina sau acid sulfuric. In Dictionarul Webster din 1913 era afirmat fara alte comentarii ca “Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentina”.
In coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea impotriva malariei dizolvata in apa carbonatata, formand apa tonica. Amestecul sta la baza ginului tonic, foarte popular in zilele noastre, desi chinina nu mai este folosita impotriva malariei si nici nu ar fi necesara majoritatii consumatorilor.
In perioada prohibitiei ginul era foarte raspandit in SUA datorita metodei simple de producere.
Muzeul National al Ginului este situat in Hasselt, Belgia.
Leave a Reply