10 cocktailuri de încercat în izolare

În perioada asta cred că toți descoperim noi înțelesuri ale vorbei „vreme de stat în casă”. Și probabil că cealaltă activitate plăcută de prestat în casă (nu, nu e număratul de bani, ca nu suntem toți milionari) este denumită în termeni populari trasul la măsea. Problema e că, dacă sunteți oameni normali și nu alcoolici, vă plictisiți repede de aceleași 2-3-4 băuturi pe care le aveți prin casă. Și nici nu vreți să comandați câte 10 băuturi diferite odată, că ce o să creadă livratorul ăla, nu? Așadar, iată 10 cocktailuri de încercat în izolare.

Ținând cont de condițiile vitrege pe care un mixolog amator trebuie să le înfrunte în izolare, am ales 10 rețete de cocktailuri cu doar două ingrediente fiecare. Când am decis asta m-am gândit să nu vă dați cu capul de pereți (sau să vă otrăviți, Doamne-ferește) încercând să găsiți înlocuitori pentru cine știe ce minune de ingredient care v-ar lipsi la un cocktail mai complicat.

Brave Bull Shooter

Ingrediente: sos Tabasco și tequila. Într-un pahar shot (țoi sau ștampăl, pentru tradiționaliști), puneți niște sos Tabasco pe fund (10-15 grame), apoi umpleți restul cu tequila. Repetați până când nu mai distingeți sticla de tequila de cea de Tabasco. Ăla e punctul în care ar trebui să vă duceți la culcare.

’57 Chevy with a White License Plate

Nu știu cine a botezat cocktailul ăsta dar pare genul de băutură cu care îți păcălești prietenii că ești un connoisseur. Și pentru că multe lucruri sună complicat dar sunt simple, într-un pahar puneți niște gheață, adăugați 30 ml de lichior de cacao alb (neapărat) și 30 ml de vodcă. Amestecați, beți și spuneți mulțumesc.

110 in the shade

Pe ăsta cred că l-ați mai văzut prin filmele americane de duzină. Luați un shot de tequila, îl puneți cu totul într-o halbă și apoi umpleți halba cu bere. Două-trei bombe din astea și eu vă garantez un knock-out bahic de cea mai joasă speță, cu dureri de cap, mahmureală și tot tacâmul. PS: habar nu aveam că așa se numește trăznaia asta de combinație.

A.J.

După nume, pare un cocktail pentru cei certați cu cititul. După ingrediente, cred că e un cocktail pentru hipsteri. Într-un shaker amestecați gheață, 45-50 ml de cidru și 30 ml suc de grapefruit. Strecurați în pahar și dați altcuiva să guste. Better you than me.

ACID

Acesta este un cocktail pentru cei înțărcați cu palincă, pentru că trebuie să amestecați într-un pahar 30 ml de rom Bacardi 151 (adică 75,5% alcool – nici nu știu dacă este legal să vinzi așa ceva) și 30 ml de whisky Wild Turkey (50,5% alcool).

Adios Motherfucker #2

Sună cool după nume, dar e un cocktail pentru simandicoși sau bețivani profesioniști, că nu știu cine altcineva ar avea o sticlă de Kahlua prin casă, zăcând așa fără rost. Într-un shot, puneți în 2 straturi 30 ml de Kahlua (lichior de cafea cu ierburi și vanilie) și 30 ml de tequila. Beți responsabil.

Bellini

La cererea doamnelor, am scormonit internetul și găsit și ceva cu prosecco, vin spumant sau șampanie (ce vă lasă inima și ce mai găsiți prin dulap). Vă trebuie o pară (da, fructul) foarte coaptă, pe care o decojiți și apoi o faceți piure. Puneți piure de pară în pahar și adăugați (încet) 120-150 ml de vin spumant sau șampanie.

Bouzo

Un cocktail clasic pentru sinucigași și pentru persoane cu tendințe autodistructive. Într-un pahar, amestecați 60 ml de bourbon și 30 ml de ouzo. Dacă aveți stomac de câine, puteți repeta experiența.

Brutal Hammer

Pare a fi un cocktail din categoria „from Russia, with love”. Într-un pahar, amestecați 150 ml de vin roșu (franțuzesc) cu 200 (!) de ml de vodcă. După cum recomandă și locul de unde am ciordit rețeta asta, „Put them in a glass; Pray to God; Then slam it!!!” Sincer, eu nu cred că un om normal poate să bea 350 ml din chestia asta și să scape teafăr. Dar lăsăm rețeta aici, pentru posteritate și pentru glume proaste la viitoarele team-building-uri.

Karsk

Acesta este un „cocktail” de la niște oameni care nu sunt străini de o troscăneală zdravănă – norvegienii. Și nu ingredientele sunt speciale aici ci mixologia (metoda de amestec). Într-o cană de cafea puneți o monedă (preferabil de cupru, habar nu am de ce!), apoi turnați cafea peste până când nu mai vedeți moneda. Apoi turnați alcool de cereale până când începeți să vedeți moneda! În cazul acestei băuturi, nu mai contează dacă beți responsabil sau nu.

Ne oprim aici cu cele 10 cocktailuri de încercat în izolare, pentru că nici pandemia asta nu va dura chiar atât de mult încât să avem nevoie de mai multe astfel de rețete.

Share

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.