Italia nu e doar pizza, Colosseum şi Internazionale Milano

Ai zice că după ce faci mustul din struguri nu mai ai ce face cu tescovina, dar un legionar roman a vrut să demonstreze ca nu e aşa şi a inventat grappa, iar italienii se bucură de invenţia lui şi în ziua de azi, după o pizza bună sau la un espresso lungo.

Grappa este o bãuturã alcoolicã italianã, un lichior parfumat fãcut din tescovinã de struguri, cu o concentraţie alcoolicã între 35% şi 60%. Pentru a produce grappa este nevoie sã fie îndeplinite trei condiţii:

1. sã fie produsã în Italia;

2. sã fie fãcutã din tescovinã;

3. fermentarea şi distilarea trebuie sã fie aplicate numai tescovinei (nu se adaugã apã).

Al doilea criteriu eliminã posibilitatea de a distila direct sucul de struguri, adicã metoda de producere a coniacului. Al treilea criteriu are douã implicaţii majore. În primul rând, distilarea trebuie aplicatã solidelor. Astfel, nu se face la foc direct, ci la bain-marie, pentru a se evita arderea tescovinei. În al doilea rând, pãrţile lemnoase ale strugurelui (ciorchinele şi seminţele) fermenteazã şi ele împreunã cu sucul de struguri bogat în zahãr, producând metanol, care este toxic. Aceste pãrţi lemnoase trebuie eliminate în timpul distilãrii, operaţiune care necesitã atenţie şi îndemânare. De fapt, acesta este motivul pentru care acum în Italia existã o lege ce le impune producãtorilor de vin sã-şi vândã tescovina producãtorilor de grappa.

Legenda spune cã primul om care a distilat grappa a fost un legionar roman, în oraşul Bassano del Grappa din nordul Italiei. Acesta a folosit un echipament de distilare furat din Egipt. Totuşi această instalaţie nu poate produce grappa, deci probabil cã este o legendã şi nimic mai mult. Procesul de distilare necesar producerii de bãuturi puternic alcoolizate a fost descoperit de-abia în secolul al VIII-lea şi probabil cã au fost necesare douã secole pentru a cãlãtori din Levant şi Persia pânã în Italia, cel mai probabil pe rutele cruciadelor. De-abia în 1300-1400, prin introducerea apei ca agent de rãcire în echipamentul de distilare, a devenit posibilã realizarea unor cantitãţi mari de vin distilat şi, de asemenea, a devenit posibilã distilarea tescovinei. Pe la 1600 cãlugãrii iezuiţi din Spania, Italia şi Germania au studiat şi codificat tehnicile folosite în producerea coniacului şi a grappei, metodele lor fiind folosite pânã de curând.

În cea mai mare parte grappa este incoloră, fiind o băutură neîmbătrânită, însă în ultima vreme grappa învechită a devenit din ce în ce mai răspândită şi poate fi gălbuie la culoare sau cu nuanţe roşiatic-maronii, de la butoaiele în care este păstrată.

În Italia, grappa se bea dupã cinã, ca digestiv, mai ales în cazul mâncãrurilor “grele”.  De asemenea, grappa poate fi adãugatã la espresso pentru a crea “caffe corretto” sau  pe româneşte “cafea îmbunãtãţitã”. O altã variantã este “ammazzacaffe”: espresso se bea prima datã dupã care se beau câţiva mililitri de grappa dintr-un alt pahar. În regiunea Veneto din nord-estul Italiei avem o altã variantã, şi anume “resentin”: dupã ce se bea o ceaşcã de espresso cu zahãr, se toarnă câteva picãturi de grappa în ceaşca aproape goalã şi se bea conţinutul dintr-o singurã înghiţiturã. Mulţi italieni servesc grappa direct din frigider, pentru senzaţia rãcoritoare ce rãmâne, în timp ce Institutul Naţional al Grappei, organizaţia profesionalã ce-i reprezintã pe cei mai mulţi producãtori de grappa, recomandã servirea grappei aflatã la temperaturi între 9 şi 13 grade Celsius pentru grappa tânãrã şi 17 grade Celsius pentru grappa veche.

Printre cele mai cunoscute mãrci de grappa se numãrã Nonino, Berta, Sibona, Nardini, Jacopo Poli, Brotto, Domenis  şi Bepi Tosolini. Alãturi de acestea mai existã mii de mici producãtori locali care-şi produc fiecare grappa sa, fiecare având caracteristicile sale distincte. Distileriile de grappa, dintre care unele sunt conduse de aceeaşi familie de mai multe generaţii, sunt foarte mândre de produsele lor. Astfel, Poli a deschis Muzeul Poli al Grappei, chiar în legendara localitate Bassano del Grappa. Mai trebuie spus cã începând cu anul 1989, denumirea “grappa” este protejatã de legile Uniunii Europene, adicã o bãuturã poate fi numitã “grappa” doar dacã se realizeazã în interiorul graniţelor Italiei.

Share

1 Trackback / Pingback

  1. Italia nu e doar pizza, Colosseum şi Internazionale Milano - Ziarul toateBlogurile.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*