Istoria vodcii este una destul de întortocheată, plină de controverse, împletită cu istoria fiecărei țări care se declară loc de naștere al acestei băuturi, dar în același timp strâns împletită cu marile evenimente istorice care au modelat lumea așa cum o știm azi. O fi doar coincidență sau nu, dar o băutură definită de lege ca fără aromă și fără gust este omniprezentă astăzi pe tot globul.
Principalii pretendenți la titlul de loc de naștere al vodcii sunt Rusia și Polonia. În cartea sa O istorie a vodcii, William Pokhlebkin argumentează destul de solid că Rusia este locul de naștere al acestei băuturi, invocând documente istorice care atestă producția de vodcă în această țară încă din secolul XIV, în timp ce tot el argumentează că în Polonia producția de vodcă este atestată de pe la mijlocul secolului XVI. Cert este că în 1982 un tribunal internațional a decis că URSS a fost primul loc în care s-a produs vodcă. Sigur, această decizie nu anulează însă toată dezbaterea istorică, în special pentru că foarte multe izvoare referitoare la acest subiect se bat cap în cap. Mai mult, dovezile istorice arată că în foarte multe țări europene, inclusiv Rusia și Polonia, producția de băuturi alcoolice și tincturi datează de mult mai devreme decât secolul XIV. Etimologic, cuvântul vodcă (vodka) – există în limba rusă ca voda, dar și în poloneză – woda, și înseamnă apă, deci nu ne ajută prea mult. Și ca să adâncim controversa, destul de multe izvoare istorice sugerează că prima vodcă sau băuturi pe bază de cereale datează chiar din secolul IX. Cronica de la Vyatka din 1174 spre exemplu atestă existența unei distilerii la Khlynovsk, Rusia. Folosirea termenului de distilerie nu face decât să sporească confuzia, pentru că sugerează că niște oameni din secolul XII foloseau același proces de distilare pe care îl folosim și azi deși acesta nu a fost documentat decât aproximativ 3 secole mai târziu.
Dovezile istorice arată că distilatele timpurii erau folosite în special în mănăstiri, acele aqua vitae folosite de călugări în scopuri medicinale. De fapt, călugărilor trebuie să le mulțumim pentru că au păstrat știința distilării alcoolului de-a lungul Evului Mediu, probabil și pentru că a fost un ev istoric prin care nimeni nu ar vrea să treacă treaz. Dincolo de controversele izvoarelor istorice, momentul în care vodca a trecut de la stadiul de produs utilitar la cel de băutură de savurat este aproximativ secolul XV. În această perioadă, metodele de distilare au devenit mai eficiente. Metodele folosite în mănăstirile italienești, în special distilarea vinurilor în alambicuri, au fost învățate de călugări ruși veniți în vizită acolo. Este atestat că o astfel de vizită a avut loc în 1430 (The Connoisseur’s Book of Spirits & Cocktails, Dave Broom). Broom menționează că întoarcerea acelui grup de călugări în Rusia a coincis cu un surplus de producție de cereale, întărind ideea că mijlocul secolului XV a fost momentul în care s-a început distilarea vodcii în Rusia. De acolo, a fost doar un pas până când distilarea vodcii s-a răspândit din mănăstiri în gospodăriile oamenilor.
În jurul anului 1470, țarul Ivan al III-lea a impus primul control al statului asupra distilării de alcool și asupra veniturilor din această activitate. Și pentru că lucrurile plăcute nu durează mult, controlul strict al statului a durat până prin anii 1700. Cam în aceeași perioadă, nobilimea din Polonia a primit drepturi exclusive asupra producției de vodcă, incluzând și veniturile financiare considerabile – o dovadă că unii au descoperit cum să îmbine utilul cu plăcutul de pe atunci.
Originile vodcii ca produs de consum izvorăsc din ceea ce numim astăzi Centura Vodcii – un grup de state și regiuni cu tradiție și istorie în producerea de vodcă. Aceste state ar fi Rusia, Polonia, Belarus, Ucraina, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, Groenlanda, Estonia, Letonia, Lituania precum și părți din Slovacia și Ungaria. Interesant este că în fiecare din aceste țări, începuturile producției de vodcă prezintă destule similitudini, sugerând că oamenii gândesc la fel dacă au motivația potrivită. Vodca propriu-zisă, produsă pentru consum și pentru profit, se pare că a migrat din Rusia prin secolul XVI. Mai mult, încă din această perioadă Moscova producea atât de multă vodcă încât exporta chiar și în Suedia sau Estonia. Totuși, creșterea accesului la această băutură nu a adus neapărat și o creștere în calitate. Oamenii de rând consumau o vodcă făcută din ce produse agricole aveau la îndemână, inclusiv sfeclă, cartofi sau chiar urzici – un păhărel de trăscău e un păhărel de trăscău; nu mai contează din ce e făcut. De cealaltă parte, nobilimea consuma produsul premium, distilat de obicei din secară. Linda Himelstein, în cartea ei Regele Vodcii: Povestea lui Piotr Smirnov și Răsturnarea unui Imperiu, scria că vodca devenise „atât de obișnuită în viața de zi cu zi ca și mâncarea sau ca frigul iernii”. Vodca a devenit mai mult decât un simbol în Rusia: era „un obicei național împământenit”. Și că veni vorba, povestea lui Piotr Smirnov, un antreprenor feroce al vremii sale, este destul de captivantă încât să-i dedic un articol separat aici pe blog. Este suficient să spun acum că prin vodcă a reușit să devină unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia vremii sale.
În Polonia, vodca a trecut de la statutul de produs utilitar la cel de băutură de consum cam prin secolul XVI, iar exporturile s-au cimentat în următorii 100 de ani. Prin 1500 se producea suficientă vodcă în Cracovia încât să se exporte și în regatele învecinate. Aproximativ 30 de ani mai târziu, epicentrul producției poloneze de vodcă s-a mutat mai la nord, în Poznan, care și astăzi este un important centru de distilerii. De aici, drumul vodcii poloneze a fost în sus. Deja prin secolul XVIII, datorită cizelării tehnicilor de distilare și filtrare, „vodca poloneză devenise standardul de calitate pentru toată Europa de Est, exportând echipamente (și tehnologie) în Rusia și Suedia”, după cum scrie Broom. În ziua de azi, Polonia produce peste 1000 de mărci de vodcă.
În Suedia exista încă din secolul XV băutura brännvin (vin ars – ciudat cum seamănă cu vinarsul nostru, nu?), un precursor al vodcii, distilat ca mai peste tot în Europa din cartofi, cereale și altele asemenea. Mai mult,
brännvin-ul suedez nu a fost cunoscut sub numele de vodcă decât din 1950! Inițial, a fost produs cu scopuri medicinale (știți voi, drumul spre iad e pavat cu intenții bune), însă bunii suedezi s-au prins repede de proprietățile inebriante ale licorii, iar consumul excesiv începuse să pună în pericol resursele necesare pentru producerea prafului de pușcă. Astfel, consiliul orășenesc al orașului Stockholm a pus piciorul în prag și a spart cheful amenințând cu confiscarea alambicurilor și a mărfii oricui vindea băutura din producție proprie fără licență. În următoarele secole,
brännvin-ul (vodca) suedez a evoluat spectaculos ca producție și ca volum al consumului. În 1877 a fost lansată cea mai populară vodcă de export a Suediei – cunoscută astăzi ca Vodka Absolut. Cel care a lansat-o a fost Lars Olsson Smith, cel care a dominat industria producătoare de alcool a Suediei. Și-a botezat produsul Absolut Rent Brännvin (vodcă absolut pură). Industria vodcii suedeze a suferit foarte mult în prima jumătate a secolului XX, în special datorită constrângerilor provocate de cele două războaie mondiale. În plus, statul a promovat o adevărată mișcare pentru consumul moderat de alcool, iar după primul război mondial a preluat controlul pe deplin prin taxe enorme aplicate producătorilor de alcool și raționalizând consumul. V&S (Vin and Spirit sau Swedish Wine & Spirit Corporation) a fost înființată pentru a reglementa toate aspectele industriei de alcool. Raționalizarea aceasta a durat până prin anii 1950, deși succesul ei era umbrit de producția casnică de alcool și de desele excursii peste hotare, unde consumul de alcool nu era restricționat. Suedia a devenit membru UE în 1995 și producția de vodcă a fost eliberată de sub monopolul statului, deși controlul asupra retailului de alcool este în vigoare și astăzi.
Un alt pas important în istoria vodcii a fost intrarea în SUA. Concepția generală este că Smirnoff a fost prima vodcă importată în america, în 1934. Cu toate acestea, se pare că exista deja un precedent, cu câteva decade mai devreme. Distileriile Wolfschmidt încercaseră mai devreme să lanseze vodca în SUA dar dezinteresul consumatorilor a fost total. Inițial,
Wolfschmidt a încercat să targheteze emigranții din Europa de Est, dar se pare că de fapt descoperise o oportunitate al cărei timp încă nu sosise în America. Chiar și compania Smirnoff mai târziu a întâlnit o piață americană foarte reticentă. De fapt, istoria vodcii în SUA a început mult mai devreme, odată cu venirea comunismului leninist la putere în Rusia. În 1917, regimul bolșevic a confiscat și apoi închis distileriile Smirnov. Vladimir Smirnov, cel de-al treilea fiu al lui Piotr Smirnov, fondatorul distileriilor, a fost declarat dușman al poporului, odată pentru că era un capitalist și în plus averea lui era legată de vodcă, despre care leniniștii considerau că îi corupe pe ruși (vodca, nu averea, deși ambele par variante corecte în ziua de azi). Bolșevicii l-au arestat pe Smirnov, l-au trimis la închisoare și ulterior l-au condamnat la moarte. În circumstanțe „încă neelucidate”, Smirnov a reușit să scape din captivitate și a fugit în Turcia, unde a înființat o nouă distilerie la Constantinopol. Ulterior, producția a fost mutată la Liov, pe atunci parte din Polonia, astăzi parte din Ucraina, iar o a doua distilerie a fost deschisă la Paris. În acest moment, în anii 1920, brandul și-a schimbat numele din Smirnov în Smirnoff. Tentativa de a vinde vodcă francezilor a fost un eșec, în parte pentru că francezii nu erau prea încântați de o băutură care le amintea de partidul comunist. În 1933, Smirnov a vândut brandul, rețeta și dreptul de a produce vodcă Smirnoff în SUA, lui Rudolph Kunett, un american-ucrainean care vizita Parisul și care s-a împrietenit repede cu Smirnov.
La vremea aceea, America tocmai ieșea din Prohibiție, dar Kunett a avut încredere în oportunitatea sa. În 1934 a mutat producția în SUA, înființând o distilerie în Bethel, Connecticut, o zonă care avea semnificative comunități de ruși și de polonezi. Ce nu a realizat Kunett a fost faptul că publicul american nu era deloc familiarizat cu subtilitățile vodcii, plus că erau deja obișnuiți cu o altă băutură incoloră: ginul. Această etapă în istoria Smirnoff în America s-a încheiat în 1939, când Kunett i-a vândut afacerea lui John G. Martin, președintele Heublein Inc., pentru suma de 14.000 de dolari! Producția s-a mutat din nou, de data aceasta în Hartford, Connecticut în 1939. Aici, brandul a avut parte de un nesperat succes, care se pare că s-a datorat unei greșeli mai degrabă decât mutării. Compania a folosit dopuri etichetate greșit cu Smirnoff Whiskey, așa că a prezentat băutura drept whisky „fără aromă, miros sau culoare”. Cu toate acestea, succesul nu a durat prea mult pentru că a început cel de-al doilea război mondial iar liniile de producție au fost alocate producției de război, în timp ce alcoolul devenise o marfă rară.
Într-un final, vodca a avut succes în America deoarece erau o băutură spirtoasă care putea fi amestecată cu aproape orice. Acest nou trend a fost posibil datorită prieteniei dintre John G. Martin și Jack Morgan, patronul restaurantului Cock’n Bull din Hollywood. Morgan încercase deja să importe berea de ghimbir britanică, dar americanii nu erau interesați nici de aceasta. Cu un produs la fel de nedorit, cei doi au decis să combine cele două băuturi, vodca și berea de ghimbir, i-au mai adăugat un pic de suc de lime și astfel s-a născut o băutură cu totul nouă. Au botezat-o the Moscow Mule (Măgarul din Moscova). Inventarea acestei băuturi a fost un moment de cotitură în istoria vodcii în SUA. „Pentru prima dată, un cocktail inventat a fost folosit drept instrument de marketing”, spunea William Grimes în cartea sa Straight Up or On the Rocks. Eforturile companiei Heublein de a promova Moscow Mule au avut succes iar vodca și-a găsit locul printre consumatorii americani. Între 1950 și 1954, vânzările au sărit de la 40.000 de butoaie la peste un milion de butoaie, iar apoi aproape că s-au triplat în anul următor.
De acolo, restul e istorie și o cunoaștem cu toții. Cert este că probabil nu există bar pe lumea aceasta în care să nu existe măcar o sticlă de vodcă, iar asta spune multe despre o băutură „fără gust, fără miros și fără culoare”.
Leave a Reply